Timp liber Afişază după etichetă: primaria Vineri, 20 Octombrie 2017
Afişază după etichetă: primaria
Vineri, 11 Februarie 2011 01:20

Fondurile europene, la mare căutare

Subţirimea bugetelor locale a pus la treabă direcţiile instituţiilor locale în vederea accesării de fonduri nerambursabile europene. În această situaţie se află şi Primăria municipiului Oradea care va demara în acest an proiecte ce trec de 30 milioane de euro, adică o creştere de peste treizeci de procente faţă de anul 2010.

Publicat în Agenda Locală

Administraţia Imobiliară Oradea (AIO), instituţie publică aflată în subordinea Consiliului Local al municipiului Oradea şi-a prezentat într-o conferinţă de presă activitatea pe anul trecut. În sala „Traian Moşoiu” a Primăriei Oradea, viceprimarul Biro Rozalia şi directorul general AIO, Cristian Beltechi, au dezbătut împreună cu cei prezenţi realizările şi nereuşitele anului 2010. 

Publicat în Agenda Locală
Marţi, 14 Decembrie 2010 07:35

„Comunismul nu este istorie”

În data de 29 noiembrie 2011 a avut loc în sala mare a Primăriei Oradea o conferinţă cu tema „Comunismul nu este istorie”, susţinută de preşedintele Asociaţiei pentru Memoria Victimelor Comunismului şi coordonatorul Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din România, dl. Marius Oprea.

Publicat în Eveniment
Marţi, 30 Noiembrie 2010 05:25

Spitalul Județean preluat de Primăria Oradea

Primarul Municipiului Oradea, Ilie Bolojan a prezentat în conferinţa de presă de azi, 23.11.2010 măsurile ocazionate de transferul managementului sanitar al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe din Oradea de la Consiliul Judeţean sub autoritatea Primăriei. Transferul are loc în baza adoptării Hotărârii de Guvern nr. 529/2010 care intră în vigoare la 1 decembrie 2010.

Publicat în Info - Direct

Primarul Ilie Bolojan a prezentat intr-o conferinţă de presă pe teren,  stadiul de execuţie al câtorva lucrări care se desfăşoară în această perioadă în oraş.

Pe strada Matei Corvin, la intrarea dinspre Satu Mare în Oradea, se reabilitează carosabilul, trotuarele, rigolele, podeţele,  accesele aferente străzii şi se lărgeşte carosabilul cu încă  o bandă în dreptul intersecţiei cu strada Ion Bogdan. Lucrările vor fi finalizate pe acest tronson până la sfârşitul lunii august.În zona cartierului Rogerius pe străzile Călugăreni, Italiană, Bernard Shaw au fost finalizate parcările dintre blocuri, aici urmând a fi trasate şi marcajele de separare a parcărilor.

Publicat în Info - Direct

În cadrul conferinţei de presă care a avut loc joi în Sala Mare a Primăriei Oradea, viceprimarul Biró Rozália a prezentat câteva date privind condiţiile din creşele orădene.

„Intenţia administraţiei locale este de a duce o politică de sprijin pentru toţi copiii, care au nevoie de îngrijire şi educaţie timpurie. Tocmai de aceea creşele au fost preluate de administraţia locală în vederea îmbunătăţirii activităţii şi condiţiilor. În prezent toate cele 10 creşe sunt autorizate din punct de vedere sanitar, iar Centrul de îngrijire şi educaţie timpurie a fost acreditat în ianuarie 2010. Totodată, au fost externalizate serviciile de preparare a hranei, având ca efect reducerea cheltuielilor” a afirmat viceprimarul Biró Rozália.

Publicat în Info - Direct

Articole recente

Ultimele comentarii

Horoscop

Your are currently browsing this site with Internet Explorer 6 (IE6).

Your current web browser must be updated to version 7 of Internet Explorer (IE7) to take advantage of all of template's capabilities.

Why should I upgrade to Internet Explorer 7? Microsoft has redesigned Internet Explorer from the ground up, with better security, new capabilities, and a whole new interface. Many changes resulted from the feedback of millions of users who tested prerelease versions of the new browser. The most compelling reason to upgrade is the improved security. The Internet of today is not the Internet of five years ago. There are dangers that simply didn't exist back in 2001, when Internet Explorer 6 was released to the world. Internet Explorer 7 makes surfing the web fundamentally safer by offering greater protection against viruses, spyware, and other online risks.

Get free downloads for Internet Explorer 7, including recommended updates as they become available. To download Internet Explorer 7 in the language of your choice, please visit the Internet Explorer 7 worldwide page.