Timp liber Afişază după etichetă: Oradea Miercuri, 13 Decembrie 2017
Afişază după etichetă: Oradea

Creşterea facturilor la întreţinere, cauzată de scumpirea gigacaloriei, afectează tot mai mult buzunarele orădenilor. În conferinţa de presă săptămânală a municipalităţii, primarul Ilie Bolojan a adus veşti neplăcute pentru contribuabili. Dacă până acum au fost acordate subvenţii din bugetul local, subţirimea fondurilor din acest an va determina, potrivit spuselor edilului,”ca actuala majorare a gigacaloriei să fie suportată de populaţie, din cauza constrângerilor bugetare”. Acesta a adăugat că sumele sunt prea mari pentru a putea fi suportate din bugetul local, subvenţionarea gigacaloriei pe un an întreg costând şapte milioane de lei.

Publicat în Info - Direct

Primarul Oradiei, Ilie Bolojan a susţinut o conferinţă de presă în care a prezentat detalii despre noua axă de legătură rutieră între cartierul Velenţa – Seleuş – Nufărul – Cantemir – Universitate – Hypermarket Real. Importanţa acestui proiect constă în defluidizarea traficului din zona centrală a Oradiei.

Publicat în Agenda Locală

Casa Corpului Didactic din cadrul Inspectoratului Şcolar Bihor a găzduit astăzi o lansare editorială. "Revista Yoyo de psihologie aplicată pentru copii si parinţi" este o apariţie nouă pe piaţa locală, iniţiată şi coordonată de lectorul universitar doctor Simona Trip, cadru didactic în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii din Oradea.

Publicat în Actualitate Culturală
Vineri, 11 Februarie 2011 01:26

Buget după chipul şi asemănarea vremurilor

Conform calendarului stabilit pentru aprobarea bugetului pentru anul 2011, consilierii locali au “trecut” cu majoritate proiectul propus de municipalitate. Prezentarea “scurtă şi generală” a directorului economic Eduard Florea, pare că a reuşit să păstreze ordinea generală, neexistând momente savuroase aşa cum s-a întâmplat în alţi ani.

Publicat în Agenda Locală
Vineri, 11 Februarie 2011 01:20

Fondurile europene, la mare căutare

Subţirimea bugetelor locale a pus la treabă direcţiile instituţiilor locale în vederea accesării de fonduri nerambursabile europene. În această situaţie se află şi Primăria municipiului Oradea care va demara în acest an proiecte ce trec de 30 milioane de euro, adică o creştere de peste treizeci de procente faţă de anul 2010.

Publicat în Agenda Locală

Cum suntem în perioada bilanţurilor, a venit rândul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) să-şi prezinte raportul de activitate pe anul trecut. Prin vocea şefului acestui serviciu comunitar, Cristian Popescu, în conferinţa de presă organizată pe această temă au putut fi ascultate principalele obiective realizate în privinţa evidenţei persoanelor.

Publicat în Agenda Locală
Duminică, 06 Februarie 2011 18:26

Oradea are plan de buget pentru anul în curs

În cadrul unei conferinţe de presă, directorul economic al primăriei orădene, Eduard Florea, a schiţat proiectul de buget pe anul în curs. În concordanţă cu prevederile normative de fundamentare, politicile bugetare pe 2011 vizează stimularea creşteri masei impozabile prin atragerea de venituri suplimentare, dezvoltarea sistemelor de comunicare cu contribuabilii, creşterea gradului de încasare a impozitelor si taxelor locale şi promovarea sistemelor moderne de plată utilizate la încasări.

Publicat în Agenda Locală

Administraţia Imobiliară Oradea (AIO), instituţie publică aflată în subordinea Consiliului Local al municipiului Oradea şi-a prezentat într-o conferinţă de presă activitatea pe anul trecut. În sala „Traian Moşoiu” a Primăriei Oradea, viceprimarul Biro Rozalia şi directorul general AIO, Cristian Beltechi, au dezbătut împreună cu cei prezenţi realizările şi nereuşitele anului 2010. 

Publicat în Agenda Locală

La Primăria Oradea a avut loc o întâlnire de încheiere a Proiectului HURO/0801/154 „Pregătirea investiţiilor strategice pentru dezvoltarea unei infrastructuri integrate de transport rutier la nivelul polilor urbani Oradea - Debrecen”  – INFRASTRAT. Conferinţa a fost organizată de Zona Metropolitană Oradea în parteneriat cu Primăria Oraşului Debrecen, iar proiectul este finanţat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013. Proiectul are ca obiectiv general îmbunătăţirea infrastructurii strategice de transport rutier la nivelul reţelei polilor urbani Oradea – Debrecen, iar obiectivele specifice se referă la ameliorarea procesuluide fundamentare şi planificare a investiţiilor majore în infrastructura de transport rutier şi la elaborarea instrumentelor suport pentru pregătirea investiţiilor strategice cu impact transfrontalier. Proiectul are un buget total de 164.175 de euro, din care finanţarea UE reprezintă 85%, cofinanţarea de stat, 11,5%, iar contribuţia partenerilor se ridică la 3,5%, iar perioada de implementare a fost: 1 decembrie 2009 – 30 noiembrie 2010.

Publicat în Agenda Locală

Oradea intră pe lista oraşelor mai îndreptate spre respectarea normelor ecologice. Începând cu luna ianuarie a anului viitor, colectarea deşeurilor reciclabile va putea fi o practică de rutină a locuitorilor urbei. Pentru aceasta SC RER Ecologic Service, operatorul de salubritate de pe raza municipiului Oradea, va începe în această săptămână distribuirea a 16.000 de saci refolosibili de culoare galbenă. Toate persoanele fizice care au încheiate contracte de salubritate vor intra în posesia acestora.

Cetăţenii vor trebui să folosească aceşti saci pentru colectarea deşeurilor reciclabile: hârtie, carton, folie, PET-uri, şi doze de aluminiu, pentru a respecta normele minime de colectare selectivă a deşeurilor menajere.

Publicat în Ecologie
«ÎnceputAnterior12UrmătorSfârşit»
Pagina 1 din 2

Articole recente

Ultimele comentarii

Horoscop

Your are currently browsing this site with Internet Explorer 6 (IE6).

Your current web browser must be updated to version 7 of Internet Explorer (IE7) to take advantage of all of template's capabilities.

Why should I upgrade to Internet Explorer 7? Microsoft has redesigned Internet Explorer from the ground up, with better security, new capabilities, and a whole new interface. Many changes resulted from the feedback of millions of users who tested prerelease versions of the new browser. The most compelling reason to upgrade is the improved security. The Internet of today is not the Internet of five years ago. There are dangers that simply didn't exist back in 2001, when Internet Explorer 6 was released to the world. Internet Explorer 7 makes surfing the web fundamentally safer by offering greater protection against viruses, spyware, and other online risks.

Get free downloads for Internet Explorer 7, including recommended updates as they become available. To download Internet Explorer 7 in the language of your choice, please visit the Internet Explorer 7 worldwide page.