Media - Activ Opinii și Editoriale Jugul și călimara Sâmbătă, 26 Mai 2018

Jugul și călimara

Luni, 26 Aprilie 2010 19:26
Votează articolul
(3 voturi)

Pentru că în ultima vreme viața m-a aruncat ceva mai departe decât poate suporta un zăbavnic cu metodă am realizat pe pielea mea cât de norocos eram totuși pe vremea când, impertinent şi ceremonios, salutam boierii de jalnică-ispravă ai cetăţii noastre sufocate de târgoveţi lacomi și pretenții occidentale. O vreme am savurat privilegiul trivial de a-mi ține gura în chestiuni care legau discreția de o formă benignă a infidelității. Am tăcut dintr-un instinct sănătos care pune frumusețea înaintea adevărului. Vă pot spune după atâta vreme, în deplină cunoștință de cauză, că nu există ceva care să-i obosească pe oameni mai mult ca bunele-intenții.

Pierdut între iluzia puterii de a avea și pofta de a avea putere omul contemporan a devenit vietatea politică fără cenzură. Seriozitatea și înclinația naturală de a spune ce gândești nu par înzestrări deloc potrivite cu obișnuința insului setat pentru fericire doar în temeiul puterii de a avea. A avea poate să fie pentru orice ins sănătos măsura succesului și nu există azi dramă mai compătimită decât lipsa simțului proprietății. Lumea noastră e, după cum puteţi constata şi singuri, populată cu vietăţi care au ceva de pierdut.

Întâmplarea de a avea în preajmă câţiva marginali curajoşi, dintr-aceia care nu au apucat să schimbe „jugul onoarei pentru foloasele nemărginite ale ruşinii” nu mi-a fost până la urmă de prea mare folos. Fiindcă atunci când, sub privirea ironică a bunului Dumnezeu, am pretins unora dintre cei pe care destinul îi împingea în preajma mea să-și tacă demn îndoielile (cele bune și cele rele deopotrivă) s-a găsit imediat vreun răzgâiat cu pix la teșcherea dispus să observe că, pentru uzanțele cotidiene aș fi mult prea scolastic și, în consecință, nefrecventabil.

Cetatea e, de o bună bucată de vreme, plină de judecători cocoțați pe rafturile de gunoi retoric vândut sub eticheta pompoasă de cultură. Pentru infatuarea acestor oameni nu sunt de vină cărțile, căci ele nu se predau de bună voie celor care se folosesc de cuvinte ca de o pereche de cizme. Cărțile sunt, cu rare excepții, mai inteligente decât „judecătorii” lor și nu tolerează abuzurile unui intelect mediocru. Cei care dau banii pe cărți trebuie să înțeleagă bine faptul că, în definitiv, n-au cumpărat vreo halcă de cunoaștere. Nu devii stăpânul unei cărți atunci când ai plătit-o. Sau, dacă vrei neapărat poți spune asta, dar e ca și când ai pretinde că ai făcut dragoste cu o prostituată. Avem de a face în mod evident cu o inconsistență radicală: numai sexul are calitățile necesare pentru a deveni marfă...

N-aș vrea să mă expun prea tare riscului de a spune adevărul până la capăt de teamă că numai o altă prefăcătorie mi-ar putea înlesni această imprudență. Așa că prefer să-mi conserv prin detașare iluzia că gustul public se rafinează prin contact cu acea formă de scriitură care nu măgulește mediocritatea individuală de dragul exigenței de rating. Sunt convins că cei care scriu sub presiunea aplauzelor străzii rămân prizonierii legendelor comestibile și cuvintele lor sunt trufandale de plastilină pe o piață unde pofta de senzațional suplineşte cu succes discernământul. Și sunt cât se poate de liniștit în privința viitorului fiindcă jugul cuvintelor e mai greu decât pământul care acoperă gălăgia lumii noastre bătrâne.

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Articole similare (după etichetă)

Mai multe în această categorie: Inteligența captiva »

Articole recente

Ultimele comentarii

Horoscop

Your are currently browsing this site with Internet Explorer 6 (IE6).

Your current web browser must be updated to version 7 of Internet Explorer (IE7) to take advantage of all of template's capabilities.

Why should I upgrade to Internet Explorer 7? Microsoft has redesigned Internet Explorer from the ground up, with better security, new capabilities, and a whole new interface. Many changes resulted from the feedback of millions of users who tested prerelease versions of the new browser. The most compelling reason to upgrade is the improved security. The Internet of today is not the Internet of five years ago. There are dangers that simply didn't exist back in 2001, when Internet Explorer 6 was released to the world. Internet Explorer 7 makes surfing the web fundamentally safer by offering greater protection against viruses, spyware, and other online risks.

Get free downloads for Internet Explorer 7, including recommended updates as they become available. To download Internet Explorer 7 in the language of your choice, please visit the Internet Explorer 7 worldwide page.