IT AMD acaparează cotă de piață în defavoarea Intel Sâmbătă, 17 Februarie 2018

AMD acaparează cotă de piață în defavoarea Intel

Marţi, 20 Martie 2012 09:42
Votează articolul
(4 voturi)

 

Vânzările de microprocesoare pentru PC au urcat la 10.9 miliarde dolari în al patrulea sfert al anului trecut, cu 1,8% secvenţial, până 14,2%.
 
International Data Corporation (IDC) raportează faptul că pe Întregul an, vânzările de microprocesoare pentru PC au crescut cu 13,2 la peste 41 miliarde dolari. O mare parte din creştere s-a datorat majorării prețurilor medii de vânzare, care au fost responsabile cu o creștere de circa 9% din quantumul total.
 
Atât Intel, cât şi AMD au reuşit să câştige cotă de piaţă în segmente de piata individuale, dar AMD a ieșit în ansamblu cu cea mai mare creștere. Intel a încheiat anul cu o cotă de 80.1%, în scădere cu 0,6 puncte din 2010, în timp ce AMD a câştigat 0,7 puncte, urcând la 19,7%, iar Via a scăzut cu 0,1 puncte la cota de 0.2%.
 
Potrivit IDC, Intel a suferit o pierdere de 2,6 puncte în segmentul mobil (coborând la 83.8%), iar AMD a adăugat 2,7 puncte ajungând la 16,0%. AMD a pierdut în segmentul server şi staţii de lucru unde se află acum la 5,5%, scăzând cu 1,5 puncte. Intel este dominant cu 94.5% (cu o creștere de 1,5 puncte). În cazul procesoarelor desktop, Intel a ajuns la 73.8% (+1,7 puncte), în timp ce AMD a scăzut cu 1,6 puncte la 26,0% din totalul vânzărilor. 
 
  Dumitru Dicu

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Articole recente

Ultimele comentarii

Horoscop

Your are currently browsing this site with Internet Explorer 6 (IE6).

Your current web browser must be updated to version 7 of Internet Explorer (IE7) to take advantage of all of template's capabilities.

Why should I upgrade to Internet Explorer 7? Microsoft has redesigned Internet Explorer from the ground up, with better security, new capabilities, and a whole new interface. Many changes resulted from the feedback of millions of users who tested prerelease versions of the new browser. The most compelling reason to upgrade is the improved security. The Internet of today is not the Internet of five years ago. There are dangers that simply didn't exist back in 2001, when Internet Explorer 6 was released to the world. Internet Explorer 7 makes surfing the web fundamentally safer by offering greater protection against viruses, spyware, and other online risks.

Get free downloads for Internet Explorer 7, including recommended updates as they become available. To download Internet Explorer 7 in the language of your choice, please visit the Internet Explorer 7 worldwide page.