Info - Direct Infrastructura rutieră dintre Oradea şi Debrecen va fi modernizată Luni, 25 Iunie 2018

Infrastructura rutieră dintre Oradea şi Debrecen va fi modernizată

Marţi, 14 Decembrie 2010 05:41
Votează articolul
(1 Vot)

Primăria Oradea a găzduit astăzi, 13 decembrie, conferinţa de încheiere a proiectului „Pregătirea investiţiilor strategice pentru dezvoltarea unei infrastructuri integrate de transport rutier la nivelul polilor urbani Oradea - Debrecen”, organizată de Zona Metropolitană Oradea (ZMO) în parteneriat cu Primăria oraşului Debrecen. La conferinţă au participat reprezentanţi ai ZMO, în frunte cu directorul Adrian Foghiş, Mocsari Attila, director tehnic al proiectului şi viceprimarii celor două oraşe implicate, Oradea şi Debrecen.

Biro Rozalia, viceprimar al Municipiului Oradea, prezentând perspectivele cooperării transfrontaliere între cele două aglomerări urbane, a declarat că: ”menirea proiectului este de a privi în viitor şi de a vedea care sunt posibilităţile prin care potenţialul disponibil unei comunităţi poate să fie evaluat sau folosit cât se poate de bine în cadrul euroregiunii Bihor – Hajdu Bihar”.

Proiectul are ca obiectiv general îmbunătăţirea infrastructurii strategice de transport rutier la nivelul reţelei polilor urbani Oradea – Debrecen. Obiectivele specifice se referă la ameliorarea procesuluide fundamentare şi planificare a investiţiilor majore în infrastructura de transport rutier şi la elaborarea instrumentelor suport pentru pregătirea investiţiilor strategice cu impact transfrontalier.

”Lucrăm de aproape un an calendaristic la acest proiect şi această colaborare este un exemplu foarte bun. Foarte mulţi cred că două oraşe atât de mari aflate pe graniţele ţării sunt în competitivitate, dar dacă suntem mai atenţi putem să observăm că problemele şi dificultăţile sunt asemănătoare şi în general şi activităţile. Ambele oraşe au aceleaşi scopuri, să scădem diferenţele de dezvoltare faţă de celelalte regiuni ale Europei şi să realizăm cadrul potrivit din punct de vedere economic şi al angajărilor şi bineînţeles, dezvoltarea infrastructurii de transport”, a precizat viceprimarul oraşului Debrecen, Pajna Zoltan.

Proiectul este finanţat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013 şi are un buget total de 164.175 de euro. Finanţarea UE reprezintă 85%, cofinanţarea de stat, 11,5%, iar contribuţia partenerilor se ridică la 3,5%.

  Simona Pop

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Articole recente

Ultimele comentarii

Horoscop

Your are currently browsing this site with Internet Explorer 6 (IE6).

Your current web browser must be updated to version 7 of Internet Explorer (IE7) to take advantage of all of template's capabilities.

Why should I upgrade to Internet Explorer 7? Microsoft has redesigned Internet Explorer from the ground up, with better security, new capabilities, and a whole new interface. Many changes resulted from the feedback of millions of users who tested prerelease versions of the new browser. The most compelling reason to upgrade is the improved security. The Internet of today is not the Internet of five years ago. There are dangers that simply didn't exist back in 2001, when Internet Explorer 6 was released to the world. Internet Explorer 7 makes surfing the web fundamentally safer by offering greater protection against viruses, spyware, and other online risks.

Get free downloads for Internet Explorer 7, including recommended updates as they become available. To download Internet Explorer 7 in the language of your choice, please visit the Internet Explorer 7 worldwide page.